După cazul unei femei, pompierii din Giurgiu au transmis un îndemn către cetățeni.
"Aveți grijă de părinții și de bunicii dumneavoastră. Vizitați-i cât mai des, sunați-i, mai ales dacă știți că aceștia au probleme de sănătate.", este îndemnul transmis de ISU Giurgiu.
Recomandarea vine după cazul unei femei din Giurgiu salvată de către pompieri, după ce familia a sunat la 112 pentru că aceasta nu le-a răspuns la ușă. "Au făcut acest lucru rudele unei femei din municipiul Giurgiu, după ce aceasta nu le-a mai răspuns la ușă.", se arată în continuarea postării de pe Facebook.
"Echipajele de pompieri, ambulanță și poliție au ajuns imediat pe strada Vaporului, acolo unde aceasta locuiește. Cu ajutorul autospecialei pentru intervenție și salvare de la înălțime, pompierii au ajuns la etajul al doilea și au intrat în locuință, pe fereastră.", a precizat ISU Giurgiu.
"Femeia, în vârstă de 74 de ani, era căzută în apartament, conștientă și avea nevoie de prim ajutor. Echipajul SAJ a transportat-o la spital, unde va primi îngrijiri medicale de specialitate.", a explicat ISU Giurgiu.
Sâmbătă a fost o zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară. Aceștia au salvat 40 de persoane din zonele de munte.
„Zi de foc pentru salvamontiștii din întreagă țară solicitați sa intervină la un număr foarte mare de evenimente. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 34 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor”, a anunțat duminică dimineața Dispeceratul Național Salvamont, potrivit Mediafax.
Cele mai multe intervenții, câte 6, au avut salvatorii montani din Bușteni și Lupeni, în timp ce salvamontiștii din Sibiu au intervenit la 4 cazuri.
În urma acestor intervenții au fost salvate 40 de persoane, dintre care 18 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.
S-au mai primit 15 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre domeniile schiabile și traseele turistice din zona montană.
Peste 600 de salvamontiști se află la datorie în aceste zile în bazele de intervenție, pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă și în zonele montane în care se înregistrează afluență turistică mare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News