Un copac aparent banal îți poate aduce o amendă care pornește de la 5.000 de lei.
Poate nu te-ai fi gândit că pentru a tăia un copac din curtea ta nu doar că ai nevoie de autorizație, dar riști să fii și amendat dacă nu acționezi conform legii. Iar amenda nu e deloc mică! Începe de la 5.000 de lei și merge până la 10.000 de lei.
Vorbim despre nuc, care este o specie de pom protejată de lege. Prin urmare, indiferent că ești persoană fizică sau juridică, dacă ai nuci pe proprietate pe care vrei să-i tai, ai nevoie de autorizație.
Cultura nucului din categoria pomi răzleţi (adică situaţi la distanţă unii de alţii) este reglementată în mod special de Legea pomiculturii nr. 348/2003. Potrivit acestui act normativ, tăierea nucilor răzleţi, indiferent de proprietar, se face în baza unei autorizaţii, arată avocatnet.ro. Cererea trebuie depusă cu cel puţin o lună înainte de tăierea efectivă, iar aprobarea solicitării se face de către specialiştii direcţiilor teritoriale pentru agricultură, în urma unei verificări prealabile.
Aprobarea cererii de tăiere a nucilor se face în funcţie de trei criterii prevăzute de Legea pomiculturii, după cum urmează:
- pomii sunt îmbătrâniţi şi au ramuri uscate în proporţie de 60% din coroană;
- pomii sunt amplasaţi într-un perimetru unde urmează să se construiască obiective de interes naţional sau local;
- pomii sunt amplasaţi pe aliniamentele drumurilor naţionale şi se pune în pericol siguranţa circulaţiei rutiere.
Tăierea nucilor în lipsa autorizaţiei poate fi sancţionată de autorităţi cu amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei.. Regula autorizării tăierii în prealabil este valabilă, în egală măsură, şi pentru castanii comestibili.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu