Victor Ponta a declarat la Realitatea TV că își menține declarația conform căreia nu va mai gandida la nicio funcție dacă tronsonul de autostradă dintre Comarnic și Brașov nu va fi gata până în anul 2016.
Normal că mi-o menţin (declarația n.r) şi întrebaţi-l pe Dan Şova de câte ori pe zi discut cu el despre această autostradă, aducându-i aminte că mi-am asumat o mare responsabilitate", a spus Ponta.
Victor Ponta a mai spus că nu este importantă funcţia la care el ar putea candida, ci necesitatea de a avea infrastructură în România.
"Eu vreau să vă spun un lucru: cred că miza nu este până la urmă la ce mai candidez eu în 2016. Miza este de a demonstra că în România putem face 50 de kilometri de autostradă, într-adevăr în zona cea mai circulată din România, pentru că toată lumea vorbeşte despre autostrăzi şi nimeni nu a reuşit să le facă. Dacă noi reuşim - şi aici Dan Şova are un rol esenţial şi presiunea din partea mea şi negocierile interminabile -, dacă reuşim acest lucru, cred că va fi bine pentru România, că, până la urmă, unde candidez sau nu mai candidez eu în 2016 e chiar secundar faţă de necesitatea de a avea infrastructură în România. Însă, toată lumea ne-a spus - şi întrebaţi-l şi pe Dan Şova - cum nu se pot face autostrăzi, or, eu şi cu el - acum, uite, suntem doi care vrem să demonstrăm că se pot face - şi e un pariu uriaş, extrem de uriaş", a adăugat primul ministru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu