Ponta a trimis răspunsurile la cele 11 întrebări adresate de Barroso

scrisoare
scrisoare

Premierul Victor Ponta a declarat vineri seară că a trimis Comisiei Europene, în cursul zilei, răspunsurile la 11 întrebări pe care i le-a pus președintele CE, Jose Manuel Barosso.

 “Cei de la Bruxelles au fost grosolan dezinformați de aici din România. Multe dintre ele le-am rezolvat, am trimis un răspuns azi la cele 11 puncte ridicate de președintele CE. Eu am spus cu acuzațiile că suntem Siria, că suntem Ungaria: <<Spuneți-ne concret ce (reproșuri se aduc României, n.red.)>> Și dl președinte Barosso mi-a ridicat 11 probleme pe care ei le consideră nu că am fi vinovați, ci că ar vrea răspunsuri la ele. Eu azi am făcut aceste răspunsuri, le-am transmis către Comisia Europeană”, a declarat Ponta.

 Comisia Europeană a dat vineri publicității câteva dintre cerințele transmise Guvernului României, în cadrul întrevederii de joi dintre președintele CE, Jose Manuel Barroso, și premierul Victor Ponta.

 Astfel, CE solicită reinstaurarea puterilor Curții Constituționale, astfel încât instanța să poată decide asupra constituționalității deciziilor adoptate de Parlament. Mai exact, CE a cerut anularea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 4 iulie.

 Ordonanța a modificat alineatul (1) al articolului 27 din Legea nr. 47/1992 astfel: Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre președinții celor două camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.

 Executivul european nu este de acord cu folosirea ordonanțelor de urgență în situații care nu sunt urgente. În plus, cere ca ordonanțele de urgență să nu mai fie utilizate în decizii care afectează statutul instituțiilor fundamentale ale statului și Constituția.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel