Premierul Victor Ponta a comentat luni cerințele formulate de președintele Traian Băsescu pentru șeful Executivului și președinții celor două Camere, subliniind că a purtat o discuție cu șeful Statului înainte să-l numească pe Relu Fenechiu în funcția de ministru al Transporturilor.
Prim-ministrul a fost chestionat de jurnaliști în legătură cu conținutul scrisorii pe care a primit-o din partea lui Traian Băsescu. ”Trebuie să înţelegem la ce ne referim, dacă ne referim la Schegen, nu. Nu sunt de acord să fie asociat cu MCV-ul. I-am spus asta preşedintelui, preşedintele o dată zice că să-l asociem, o dată zice că să nu-l asociem ... săptămâna asta probabil că e pentru, săptămâna viitoare va fi contra şi tot aşa. Deci, clar pe Schengen trebuie luată o decizie, sper să se ia o decizie, privind aderarea în trepte, întâi aeroporturi şi porturi, după care sigur şi cele terestre, pentru că România îndeplineşte condiţiile”, a spus Victor Ponta.
Premierul susține că în situația ministrului Relu Fenechiu, trimis în judecată pentru fapte de corupție (la care se face referire în discuțiile despre ”miniștrii penali”), a existat o discuție prealabilă numirii lui în funcție, purtată cu președintele Traian Băsescu.
"Am discutat cu preşedintele chiar înainte să-l numesc şi vă reamintesc că preşedintele e cel care i-a semnat decretul, că nu puteam să i-l semnez eu. Fiind vorba de o faptă care nu are legătură cu activitatea de ministru - este mult anterioară - în secunda în care în primă instanţă va exista un act de condamnare de orice formă, în acea zi domnul Fenechiu pleacă din Guvern", a afirmat Ponta. El a precizat că, din punctul său de vedere, de la momentul discuţiei cu Traian Băsescu nu s-a schimbat nimic în privinţa lui Fenechiu.
Întrebat dacă mai are de gând să trimită o scrisoare liderilor europeni în privința aderării la Schengen, premierul a răspuns: ”Primilor miniştri, pentru că în Consiliul JAI sunt miniştri de Interne şi atunci eu mă adresez primilor-miniştri. Ideea de a avea o scrisoare preşedinte - prim-ministru şi cei doi preşedinţi de Camere demonstra tuturor primilor miniştri şi după aceea miniştrilor de Interne că avem o poziţie comună. În momentul în care preşedintele refuză să semneze că România e pregătită să intre în Schengen face un joc pe plan intern, dar care sigur ne afectează pe plan extern”, a adăugat Ponta.
În legătură cu noile numiri de la Parchetul General și DNA, Victor Ponta a precizat că acest lucru nu ține de persoana sa, ci de cea a ministrului Justiției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News