Ponta avertizează: Dacă nu suntem atenți cu fondurile europene...

Publicitate

Premierul Victor Ponta a oferit, marți, jurnaliștilor câteva amănunte referitoare la discuțiile pe care le-a avut cu miniştrii cu atribuții în gestionarea fondurilor europene.

"Am discutat despre continuarea finanţării programelor, pentru că acum le-am deblocat toate programele, mai puţin Competitivitatea, dar şi acolo continuăm să finanţăm, şi despre faptul că pregătim 2014 - 2020. O să avem doi ani în care practic se suprapune bugetul vechi cu bugetul nou. Dacă nu ne pregătim cum trebuie, o să păţim ce am păţit în primii ani", a declarat Victor Ponta, în cadrul declarației de presă susținută după participarea la aniversarea a 10 ani de prezenţă a Huawei în România, informează gov.ro.

Întrebat dacă s-a întâlnit și cu șeful Astaldi, premierul Ponta a răspuns: "Am întâlniri în fiecare zi cu reprezentanții companiilor care investesc în România. Astăzi am fost și i-am felicitat pe cei de la Huawei, m-am văzut cu președintele OMV, mă văd cu cei de la Astaldi; asta fac în fiecare zi. Discutăm despre proiectele de investiții, despre programele în derulare, pentru că dacă nu deblocăm economic, totul rămâne discuție la televizor", a precizat premierul.

Anterior evenimentului Huawei, prim-ministrul s-a întâlnit cu miniştrii cu responsabilităţi în gestionarea fondurilor europene şi cu şefii autorităţilor de management.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel