Ponta: Consilierii PSD care nu vor vota bugetul Capitalei vor fi excluși din partid

victor-ponta
victor-ponta

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, după întâlnirea cu Sorin Oprescu, la care a participat şi liderul PNL, Crin Antonescu, că vor fi excluşi din partid consilierii social-democraţi care nu vor vota bugetul Bucureştiului.

"Ne-a fost prezentat bugetul. Noi, la rândul nostru am prezentat (...) amendamente ale PSD care vor fi cuprinse în buget. De data asta nu va fi niciun fel de scuză, nu mai e ziua de naştere domnului Vanghelie, nu o să mai fie explicaţii. Cei 24 de consilieri ai USL trebuie să voteze la fel în interesul bucureştenilor pentru a opri deturnarea banilor Bucureştiului către Elena Udrea.Vorbim de un buget pentru Bucureşti, în acest moment Bucureştiul nu are un buget", a spus Ponta, potrivit Agerpres.

Liderul social democrat a arătat că la precedentul buget votul "n-a fost foarte clar". Ponta a mai spus că acei consilieri PSD care vor vota altfel decât s-a decis la nivelul partidului riscă "Ce riscă orice consilier PSD de la Maramureş până la Constanţa şi de la Botoşani până la Caraş-Severin care o iubeşte mai mult pe Elena Udrea decât pe locuitorii oraşului: este exclus din partid şi pierde locul de consilier".

Întrebat dacă a discutat cu primarul Bucureştiului şi despre subiectul referendumului cu privire la desfiinţarea sectoarelor Capitalei, liderul PSD a spus că USL doreşte ca sectoarele să continue să existe. "Am discutat faptul că primarul general şi USL îşi doresc ca Bucureştiul să rămână organizat în sectoare în interesul bucureştenilor şi vom încerca fie prin referendum, fie prin votul din Parlament să oprim această tentativă extrem de ciudată a celor de la PDL şi a doamnei Elena Udrea de a schimba Bucureştiul. Orice fel de reorganizare vor face, PDL nu are cum să mai câştige voturi la Bucureşti", a susţinut Victor Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel