Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, duminică seară, la România TV, că îi reproșează președintelui Traian Băsescu că nu s-a opus proiectului de buget agreat de către statele care au susţinut reduceri bugetare. "La Otopeni, președintele e leu. La Bruxelles, e pisic" a apreciat premierul, precizând că Traian Băsescu nu mai are interesul să se bată pentru România.
"Nu l-am văzut foarte interesat de ce se întâmplă. Este la sfârşit de mandat cu mici răutăţi: "Ce bine ar fi să nu se descurce" (...) De luni până sâmbătă se odihneşte, iar duminică iese la televizor şi dă lecţii", a declarat premierul Ponta.
Traian Băsescu s-a dovedit incapabil să negocieze mai bine la Bruxelles este de părere Victor Ponta. "Preşedintele este un leu la Otopeni, dar la Bruxelles, este un pisic, ca să folosesc comparaţia lui preferată", a mai spus prim-ministrul, susținând că Traian Băsescu este singurul lider european, în afară de primul-ministru britanic, David Cameron, partizan fervent al reducerii bugetului, care s-a declarat mulţumit de rezultat.
"Aici m-a supărat cel mai tare reacţia preşedintelui, când vii şi spui 'Am câştigat! Am înfrânt!', iar ceilalţi şef de guvern se duc acasă şi zic 'Asta e, mai mult nu s-a putut' ", a comentat Ponta.
În aceeași emisiune, Victor Ponta, referitor la remarca lui Băsescu potrivit căreia cei dezamăgiţi în ţară de rezultatul negocierilor de la Consiliul European nu ar fi fost în stare să obţină decât bani pentru biletul de avion, a replicat în același ton ironic: "Biletul de avion i l-am plătit eu lui Traian Băsescu, adică Guvernul (...) Ne costă cam mult la ce rezultate are".
Despre modul în care s-au derulat negocierile la Consiliul European, Victor Ponta a afirmat că a aflat de la şefii guvernelor cu care a discutat la Torino, cum Traian Băsescu a fost de acord cu sumele avansate pentru România de către preşedintele Consiliului, Herman van Rompuy. "Nu s-a obţinut pentru că a negociat preşedintele Băsescu, ci aşa a spus Herman van Rompuy", a spus Ponta adăugând despre Traian Băsescu că "pe mine m-a reprezentat prost la Bruxelles".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu