Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că nu el a avut un schimb de replici cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin și nici președintele Traian Băsescu nu a avut unul oficial.
"Nu am avut niciun schimb de replici cu domnul Rogozin, a avut domnul preşedinte Băsescu, şi nu a fost un schimb oficial, ci a fost un schimb pe teme alcoolice. În schimb, poziţia NATO exprimată în mod oficial a fost o poziţie de susţinere a modului în care România îşi îndeplineşte îndatoririle de membru NATO şi aplică sancţiunile internaţionale. Altfel, eu nu am niciun schimb de replici cu dl Rogozin", a spus Victor Ponta, la Palatul Victoria, întrebat dacă în cadrul întrevederii de vineri cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, s-a discutat şi despre schimbul de replici la nivel înalt cu vicepremierul rus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu