Ideea reformării dreptei de către Cristian Diaconescu, fost pesedist, și de Monica Macovei, fostă procuroare ceaușistă, îl amuză pe Victor Ponta. Premierul spune că dreapta înseamnă PNL, partid care acum profită din plin de acest caraghioslâc. Ponta spune că tocmai acest amestec este farmecul "așa-zisei drepte din România".
"Nu pot să nu consider caraghios faptul că cei care vorbesc toată ziua de dreapta ba e o tânără speranţă de la UTC, ba e un fost coleg de la PSD. Mie mi se pare extrem de caraghios cum toţi oamenii de la PCR, de la PSD sunt reformatorii dreptei. Hai să fim serioşi. Dreapta înseamnă azi PNL. Asta e realitatea şi cred că e bine aşa", a spus Ponta, potrivit Mediafax.
Mișcarea Populară-farmecul așa-zisei drepte din România
Întrebat despre șansele pe care le dă Mișcării Populare, premierul spune că: "Poate ceva de stânga, că ştiu că domnul Diaconescu acum doi ani făcuse UNPR să-l înscrie în PES". El a adăugat "Sunt nişte caraghioşi. Diaconescu a fost un om cu care am colaborat foarte bine şi pe care îl consider în continuare un om de stânga. Faptul că vrea să reformeze dreapta, fiind om de stânga, ţine de farmecul aşa-zisei drepte din România".
Fostă procuroare Ceaușistă reformează dreapta
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu