Victor Ponta a aprobat autorizațiile pentru exploatarea
Premierul Victor Ponta a susținut că România s-ar putea folosi de resursele de gaze de șist pe care le are pentru a reduce dependența energetică față de Rusia.
"Eu sunt pentru explorări și, dacă se va descoperi că România poate exploata gaze de șist în condiții sigure de mediu, voi fi în favoare. Nu vreau să mai importam gaze din Rusia, la prețul actual, și nu vreau să mai fim dependenți de importuri", a spus premierul, citat de Realitatea.net.
Victor Ponta a subliniat că problema prețului la gaze naturale este "una fundamentală", atât pentru populație, cât și pentru industrie. În lipsa unui preț redus, industria riscă să devină necompetitivă.
Explorarea, fără efecte negative asupra mediului
Prim-ministrul a menționat că explorarea gazelor de șist nu va fi posibilă "mai repede de cinci ani". Premierul a menționat că explorarea nu are efecte negative asupra mediului înconjurător.
Referitor la opoziția populației față de exploatarea gazelor de șist, Victor Ponta a afirmat că este doar de diferite viziuni, "unele ecologiste, altele religioase, o combinație extrem de intersantă".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News