La congresul extraordinar al PSD, liderul social-democraților, Victor Ponta, a rupt scrisoarea primită de la președintele Traian Băsescu, nemulțumit că nu scrie ”demisie”, declarând că pesediştii nu au ce să negocieze cu preşedintele şi nu au nevoie de minciunile şi propunerile lui "otrăvite".
"Mă bucur că aici sunt membri PSD, oameni care au dreptul să fie în această sală, oameni care au muncit pentru acest partid și oameni care au dreptul să facă propuneri pentru ce anume să discutăm astăzi. Voiam să știți că există un domn în România – dl Băsescu îl cheamă – care ieri ne-a făcut propuneri pentru ordinea de zi. Am primit și o scrisoare de la domnia sa", a declarat Victor Ponta la începutul discursului de la Romexpo, precizând că nu a citit scrisoarea de la Băsescu.
"Am sperat că scrie <demisie>. Nescriind încă <demisie>, aș vrea, cu permisiunea dvs, să-i dăm un răspuns", a continuat Ponta, după care a rupt scrisoarea în faţa delegaţilor. "Ăsta e răspunsul nostru pentru ei. N-avem ce negocia și discuta cu Traian Băsescu. N-avem nevoie de minciunile și de propunerile lui otrăvite. Suntem un partid care a rezistat în acești ani împotriva regimului Traian Băsescu, suntem un partid care știm ce înseamnă să fii mințit de Traian Băsescu. Și cred că astăzi, împreună cu partenerii noștri din USL vom vorbi despre români și despre România. Și asta vom face", a mai completat Victor Ponta.
Citește și:
Năstase: Între mine și Traian Băsescu există empatie de foarte mult timp
Băsescu: Dacă se modifică Constituţia voi demisiona
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News