Ponta îl atacă pe Antonescu: Joacă din nou la offside

ponta antonescu
ponta antonescu

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, referitor la votul "împotrivă" dat de liberali la legea minelor, că președintele PNL, Crin Antonescu, încearcă tot timpul să joace la offside, dar că în acest caz a rămas chiar el în afara jocului.

"Legea minelor a fost discutată în USL şi de mine cu preşedintele Antonescu. Eu am fost de acord, pentru a se mai evita discuţiile politice, ca forma legii să fie cea finalizată de către colegii liberali, PSD nu intervine deloc pe lege, cum zic liberalii...după care am văzut că, în stilul devenit deja clasic, s-a jucat la offside. Mi se pare că jocul lui Antonescu tot timpul de a lăsa pe cineva în offside..acum s-a lăsat singur în offside şi nu câştigăm nimic din chestia asta", a spus prim-ministrul, citat de Adevărul.

Legea minelor a fost respinsă de Senat și de Camera Deputaților, după ce nu a primit suficiente voturi favorabile. Actul normativ este unul organic, ceea ce înseamnă că are nevoie de un anumit număr de voturi pentru a fi aprobat.

Noile prevederi ale legii minelor au fost introduse de Transparency International. Organizația susține că legea urmărea să îmbunătățească criteriile de transparență și de integritate, existând chiar și o clauză care face ca un contract să fie lovit de nulitate dacă se constată fraude. Președintele Transparency International, Victor Alistar, susține că legea a picat deoarece a fost introdus un articol, nu se știe de către cine, în disonanță cu celelalte prevederi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel