Victor Ponta a intervenit în ședința online a Camerei Deputaților. El s-a arătat indignat de parlamentarii ”corupți” care se dau ”atât de anti-corupți”.
”Recunosc că mi-am propus și eu să fiu la fel de ipocrit și la fel de atent ca nu cumva să mai pățesc ceva, cum sunt toți ceilalți care au vorbit înainte, să laud lupta doamnei Gorghiu, care tocmai și-a numit soțul într-o funcție de zeci de mii de euro. Să spun ce țară extraordinară, eliberată de corupție suntem. Să le facem o statuie în Parlament lui Portocală, lui Onea, nu vreți? Că trei ani de zile am stat la tribunal până când trei judecători au spus că acuzațiile la adresa mea erau niște făcături politice. Îmi vine să vomit, nu mai pot. Vreți să-i facem o statuie lui Portocală? Am înțeles că așa trebuie, să acceptăm toate abuzurile, să acceptăm că toți, toți parlamentarii sunteți corupți, dar absolut toți, că toți primarii sunt corupți și așa mai departe. Dar vreau să spun un lucru. Când pierdeți echilibru și când nu realizați că trebuie toți politicienii corupți să plătească pentru asta, dar și toți procurorii care fac dosare politice, nu vă apucă nimic la stomac când vă dați toți atât de anti-corupți? Apropo, domnul Orban nu a putut să candideze la Parlament pentru că a fost acuzat de un procuror, după care a fost achitat”, a declarat Victor Ponta în Parlamentul României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu