În 2013, după alegerea noului Parlament, trebuie reglementate în Constituție toate acele puncte care au dus la conflicte între președintele României și Guvern, inclusiv numirea premierului, problema reprezentării țării la Bruxelles și depolitizarea judecătorilor CCR, a afirmat, marți seară, la B1 TV, premierul Victor Ponta.
,,La anul în 2013, cu un nou Parlament şi fără a mai fi considerat că – uite domne îl atacă pe Băsescu – că domnul Băsescu îşi termină mandatul în 2014, deci la anul, în 2013, trebuie să reglementăm în Constituţie toate punctele care ne-au adus la conflicte”, a declarat premierul.
Noua Constituție ar trebui să clarifice, printre altele, și problema numirii unui prim-ministru, astfel încât, președintele să numească automat un premier al partidului clasat pe primul loc la parlamentare. ,,Vă dau câteva exemple. Preşedintele poate să pună prim ministru pe cine vrea el, sau aşa acum credem noi, şi va trebui să punem în Constituţie cum se întâmplă de altfel în toate ţările că îl ia pe cel de la primul partid, nu eşti în stare, vine al doilea. Asta este absolut necesar”, consideră Victor Ponta.
O altă problemă care ar trebui clarificată prin Legea fundamentală, este cea a reprezentării României la Bruxelles, a mai amintit premierul, aluzie la diferendul avut cu președintele Traian Băsescu, privind cine repezintă țara la Consiliul Europei. ,,Doi, ca să nu mai avem conflicte. Politica europeană, inclusiv Consilii Europene sunt considerate până la urmă de politică internă şi de competenţa Guvernului, sau de competenţa preşedintelui? Ca să nu ne mai certăm cine merge ( La Bruxelles n.r.), preşedintele, Guvernul (…)”, a adăugat prim-ministrul.
Potrivit liderului PSD, un alt punct din Constituție care ar trebui revizuit este ”depolitizarea” judecătorilor de la CCR. ,,Trei. Ce facem cu judecătorii de la CCR? (…) Găsim o soluţie ca să nu îi mai politizăm atât de mult? Şi aşa mai departe. Bun, ce facem cu cvorumul ( de la referendum - n.r.), ca să nu ne mai certăm să mergem la CCR. Avem cvorum sau nu avem cvorum?”, a notat premierul.
Șeful Executivului de la București a mai arătat că anul 2013 este ”momentul în care elucidăm pe baza experienţelor din ultimii ani din 2007 încoace” prevederile neclare din Constituție, care duc inevitabil la probleme între președinte și premier la un moment dat. De asemenea, premierul Victor Ponta consideră că președintele României trebuie ales, în continuare de popor, iar guvernul trebuie să răspundă în fața Parlamentului, nu în fața președintelui, ”aşa cum de altfel se întâmplă în cam toate ţările europene, cu excepţia Franţei”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News