Uniunea Social Democrată (USL) este pregătită ca în toate judeţele în care are majoritatea în consiliile judeţene să fie organizate referendumuri în care cetăţenii să-şi spună părerea dacă sunt de acord cu desfiinţarea judeţelor, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, copreşedinte USL Victor Ponta.
Potrivit social-democratului, Curtea de Apel Galaţi şi Curtea de Apel Constanţa au emis o hotărâre definitivă şi irevocabilă în favoarea consiliilor judeţene Vrancea şi Constanţa, prin care se dă dreptul fiecărui judeţ să organizeze referendum "înainte ca guvernul sau coaliţia politică să desfiinţeze judeţele actuale".
Ponta a precizat că USL va trimite o copie cu deciziile celor două Curţi de Apel premierului Emil Boc şi preşedinţilor partidelor parlamentare pentru a-i atenţiona pe aceştia că orice iniţiativă de reorganizare şi desfiinţare a judeţelor "nu se poate face decât prin referendum".
Ponta a mai afirmat că USL va depunde luni la Curtea Constituţională o contestaţie privind noua decizie a celor de la putere "de a amâna punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti".
Totodată, liderul USL a spus că o preocupare absolută a Uniunii o reprezintă urmărirea modului în care "clientela PDL suge din resursele României" şi a dat ca exemplu în acest sens scandalul şefului de la ANOFM şi a şefei ITM Timiş.
Ponta a mai acuzat faptul că PDL are "câţiva avocaţi murdari" şi i-a dat exemplu în acest sens pe Cristian Preda şi Monica Macovei, "avocaţi plătiţi cu mii de euro pe la Bruxelles ca să spună că nu există corupţie în PDL".
Copreşedintele USL consideră o victorie a Uniunii "declaraţia de acceptare" a primului-ministru Emil Boc referitoare la faptul că la anul nu vor fi impozitate pensiile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News