Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că vicepreședintele UNPR Lavinia Șandru nu va candida pentru un mandat de parlamentar la scrutinul legislativ din 9 decembrie, exprimându-și totodată speranța că aceasta nu va părăsi echipa.
"Nu, nu va candida la aceste alegeri, dar sper să rămână în echipă", a precizat Ponta, citează NewsIn.
Ulterior, întrebat dacă el personal a avut neînțelegeri cu Șandru, liderul PSD a arătat că nu a avut "ocazia".
"Nu am avut ocazia să am neînțelegeri cu dna Șandru, pentru că nu am vorbit, dar în rest noi nu am avut niciodată neînțelegeri, dacă îmi aduc bine aminte", a mai declarat Ponta.
În urmă cu aproape o săptămână, Lavinia Șandru a declarat la Realitatea TV că nu va candida pe colegiul din Arad primit de la PSD, pentru că nu este eligibil, adăugând că nu poate accepta ca partidul lui Gabriel Oprea, UNPR, să fie “ruda săracă” a USL, “așezată pe un scaun la ușă”.
Lavinia Șandru a susținut că afirmațiile sale nu ar trebui privite ca o declarație de război și că ea nu este supărată pe nimeni, însă este "nemulţumită" şi nu acceptă "un asemenea tratament", inclusiv pentru colegii săi. Totodată, vicepreședintele UNPR a precizat că refuzul ei pentru colegiul din Arad nu ar trebui înțeles ca o renunțare de a mai candida pentru un mandat în viitorul Parlament.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News