Premierul Victor Ponta a oferit, luni seară, mai multe clarificări cu privire la un răspuns controversat pe care i l-a dat analistului Bogdan Chirieac în urmă cu ceva vreme.
”Eu am văzut, de la începutul anului 2015, liderii politici ai PNL spun de fiecare dată: 'Nu contează că n-avem voturi, nu contează că nu trec moțiuni, o să-l dea jos DNA-ul pe Ponta'. De ce spun chestia asta, de ce cred ei că-i ajută chestia asta ...”, a spus Victor Ponta, invitat la România TV, moment în care, prezent și el în platou, jurnalistul Victor Ciutacu a intervenit:
”Păi când v-a întrebat dl Chirieac, slăvit fie-i numele în veci, cât va dura mandatul dvs, ați răspuns 'cât va dori DNA'”.
”Am răspuns pe așteptarea dlui Chirieac. Dânsul întotdeauna a fost cu statul de drept, indiferent care a fost acel stat de drept. Și am zis să nu-l dezamăgesc.
Dl Chirieac întotdeauna e de partea poporului, de aia a supraviețuit până acum.
(...) Mi se pare foarte serioasă problema. Dar fiind vorba de mine, nu pot fi analist politic. Mă duc în fața judecătorului, procurorul spune părerea lui, eu spun părerea mea. Am depus toate documentele, mi s-a aprobat expertiza. A fost ideal că am cerut expertiza acum, nu în instanţă. Toată lumea a depus documente care spun că Ponta ca avocat a primit un an şi jumătate 180.000 de lei, din care 32.000 de lei impozit pe profit şi 27.000 de lei TVA, bani care s-au plătit. Eu chiar am plătit absolut toate taxele, iar documentele sunt depuse la expertiză”, a replicat primul-ministru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu