Traian Băsescu se teme de ce poate dezvălui Hayssam, a declarat Victor Ponta, luni seara, la Antena 3, invitat în studiourile Telecinco din Madrid. Premierul a arătat că o dovadă a fricii președintelui este și faptul că Administrația Prezidențială a vrut să fie prima care anunță prin comunicat capturarea lui Omar Hayssam.
"Lui Băsescu îi e frică de ce va spune Hayssam. Vă spun și de ce. Eu sunt foarte relaxat. În urmă cu câteva săptămâni, am vorbit cu miniștri și cu președintele de această operațiune ... De ce s-a grăbit președintele să dea comunicat de la dimineața?", a declarat Victor Ponta.
Consilierii au început să scrie pe blog de la primele ore ale dimineții, a mai spus Ponta, întrebându-se "cum a aflat deputatul de Roman, dna Udrea, informații secrete despre operațiune".
"Hayssam a plecat din țară când Băsescu era președinte, când Vasile Blaga era la Ministerul de Interne", a precizat premierul. El a completat că, odată cu aducerea lui Hayssam, putem afla de la Traian Băsescu cum a fost de fapt cu răpirea jurnaliștilor, cum a fost "toată operațiunea".
"Când ți-e frică de ceva, vorbești primul. Să nu spună de el, să spună de alții", a conchis Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu