Premierul Victor Ponta a arătat luni seara că președintele Traian Băsescu îl menține în funcție pe directorul STS Marcel Opriș, deoarece se teme de ar putea spune acesta în cazul în care ar fi demis.
„STS și structura STS se stabilesc de către președinte. Dincolo de asumarea responsabilității, pentru că de la ROMATSA a plecat directorul general, de la ISU a plecat inspectorul-șef, domnul Opriș nu pleacă”, a spus primul-ministru, în emisiunea „Subiectiv”, de la Antena 3.
„Exact ceea ce ține de Traian Băsescu nu pleacă”, a intervenit moderatorul Răzvan Dumitrescu.
„Pentru că îi protejează. Eu cred că e vorba de lașitate. Cred că îi este frică de ce ar putea să spună domnul Opriș - despre cum a fost în 2009 la alegeri, despre cum a fost la referendum”, a continuat Victor Ponta.
„Îmi sugerați că domnul Băsescu poate fi șantajat de niște structuri ...”, a completat Răzvan Dumitrescu.
„Domnia sa este dator unor oameni și unor structuri, pentru faptul că - știm cu toții - în 2009 a pierdut alegerile prezidențiale și totuși a fost ales, în 2012 - 90% dintre români au votat să fie demis și s-au trezit cu dosare penale cei care au votat la referendum. Deci evident că este dator. Faptul că pune aceste interese strict personale în fața, în primul rând a responsabilității publice, și, în al doilea rând, în fața unui proiect care, dincolo de Băsescu, de Opriș, de Ponta, e acela de a avea un sistem de intervenții în situații de urgență performant, este unul din nenumăratele lucruri rele pe care domnul Băsescu le-a făcut pentru România”, a mai declarat șeful Executivului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu