Premierul Victor Ponta i-a atenționat pe liderii social-democrați să nu facă greșeala de a crede că alegerile sunt deja câștigate, recomandându-le să se concentreze pe scrutinul prezidențial din toamnă, nu pe lupta pentru succesiune.
"Deocamdată sunt președinte la PSD și noi n-am câștigat încă alegerile. Sigur, suntem favoriți să câștigăm alegerile prezidențiale, însă n-aș vrea ca nimeni dintre colegii mei să facă greșeala să creadă că le-am câștigat deja. Mă uit la dl Iohannis, care spune că le-a câștigat că-i câștigă DNA-ul alegerile. Eu mă uit la colegii mei care spun că le-au câștigat doar pentru că e slab Iohannis. Nu! Cred că și unii, și alții greșesc. Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc de pielea ursului din pădure. Dincolo de cele două-trei zile în care orgoliile au mai ieșit la suprafață, toată lumea se concentrează la ce avem de făcut în guvern, în Parlament, aleși locali, după 17 discutăm", a declarat, joi, premierul Victor Ponta.
Întrebat dacă pesediștii care și-au anunțat intenția de a prelua șefia partidului, încălcând astfel regula impusă de Comitetul Executiv de la Orăștie, vor fi sancționați, Ponta a răspuns:
"Cred că s-a sancționat singur, pentru că dl Dragnea este cel care muncește cel mai mult în campania electorală și în loc să vorbim de campanie, am vorbit de altceva".
Liderii PSD Viorel Hrebenciuc și Dan Șova au fost interceptați de procurorii DNA în timp ce vorbeau despre cine va conduce PSD în "epoca post-Victor", Hrebenciuc spunându-i lui Șova că are mari șanse să se impună. Ulterior, Sebastian Ghiță a anunțat că va candida la președinția partidului în "tandem" cu Liviu Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News