Ponta: Monstrul stenogramelor creat de Băsescu și Morar, acum se întoarce împotriva lor

ponta dccc
ponta dccc

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat luni că președintele Traian Băsescu și fostul șef al DNA, Daniel Morar, au creat ”monstrul stenogramelor” și intoxicărilor de presă, iar acum acesta se întoarce împotriva lor.

Premierul spune că apariția recentă în presă a stenogramelor, are acum un efect negativ chiar pentru cei care au creat acest ”monstru,” Traian Băsescu și Daniel Morar, informează Mediafax. "Aşa e când creezi un monstru. L-au folosit domnul preşedinte Băsescu şi domnul Morar acest monstru al înregistrărilor, al stenogramelor, al intoxicărilor de presă şi se întoarce împotriva lor. Ideea este ca în viitor, după ce scăpăm şi de domnul Băsescu, şi de sistemul lui securist, să nu se mai întâmple lucrurile astea şi într-adevăr în dosare să nu mai apară decât stenograme care au legătură cu cauza", declară Victor Ponta. Acesta a precizat că stenogramele prezentate nu au nicio legătură cu fapte penale, ci doar arată că Sorin Blejnar ” ne controla pe toți,” la ordinul președintelui. "Pentru mine nu reprezintă nicio supriză, am ştiut tot timpul că Băsescu era de fapt şeful lui Blejnar şi că Blejnar ne controla pe toţi, ne căuta pe toţi la ordinul domnului Băsescu. Asta ştim şi e foarte clar," spune premierul.

Șeful executivului sa arătat nemulțumit că stenogramele prezentate nu nicio legătură cu dosarul din care fac parte. "Nemulţumirea mea este următoarea: în mod sigur ce s-a întâmplat zilele acestea, şi anume stenograme care nu au nicio legătură cu fapte penale, n-au ce căuta la dosar. Am fost procuror atâţia ani, vă spun sigur că nu ai de ce să pui stenograme, discuţii private care nu au legătură cu fapte penale," spune prim-ministrul.

Șeful Guvernului precizează că nimeni până în prezent nu s-a sesizat cu privire la apariția în presă a unor astfel de stenograme, subliniind că însăși prezenșa unor astfel de înregistrări în presă, este ilegală. ”"Pe de altă parte însă, s-a mai întâmplat chestia asta de o sută de ori, nu? Începând cu mine - cazul meu a fost special pentru că nici nu exista rechizitoriu, pur şi simplu s-a dat de la DNA că am vorbit la telefon cu domnul Bălan şi i-am zis dacă vea o cafea. Nu ştiu dacă e o faptă penală asta, să bei o cafea. Dar au dat-o la presa pedelistă, sigur. Nu s-a sesizat nimeni. După aceea au apărut în presă stenogramele cu domnul Rus şi domnul Dobre (..) Deci dacă dau stenograme cu duşmani ai domnului Băsescu, e bine şi e legal. Dacă dai stenograme cu domnul Băsescu şi cu domnul Blejnar, e ilegal. Nu ne hotărâm o dată că de fapt e ilegal în toată situaţiile şi CSM-ul ăsta nu poate odată să-şi facă treaba pentru care sunt plătiţi atât de bine?," declară Victor Ponta.

Inspecţia Judiciară a CSM s-a sesizat sâmbătă din oficiu, în urma apariţiei în presă a unor interceptări privindu-l pe Sorin Blejnar, inspectorii verificând dacă procurorul Marian Drilea a respectat procedurile în dosarul fostului şef ANAF, ataşând convorbiri care nu au legătură cu cauza.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel