Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat că se aştepta şi era normal ca Adrian Năstase să fie achitat în dosarul "Mătuşa Tamara", el precizând că fostul premier a fost "prigonit timp de şapte ani" de către Traian Băsescu şi de către instituţiile aflate în subordinea şefului statului.
"Mă aşteptam să fie achitat. Am spus lucrul ăsta zilele trecute. Era normal acest lucru. Timp de şapte ani a fost prigonit de către Traian Băsescu şi de către instituţiile aflate în subordinea lui Traian Băsescu. Regret faptul că nimeni nu-i va da înapoi domnului Năstase aceşti şapte ani de prigoană, şi lui, şi altora mai puţin cunoscuţi, pentru că sunt mulţi alţi oameni în aceeaşi situaţie", a spus Ponta, citat de Mediafax.
El a adăugat că un stat de drept trebuie să-şi folosească instituţiile nu pentru a plăti poliţe politice, ci pentru a-i pedepsi într-adevăr pe cei care încalcă legea.
"Năstase a făcut lucruri bune, a făcut şi greşeli, dar nu merita să fie prigonit cu instituţiile statului. Cei care folosesc instituţiile statului pentru războaie personale, cum a făcut Traian Băsescu, şi cum fac şi alţi oameni ai lui Traian Băsescu, ar trebui să-şi asume această uriaşă greşeală", a spus Ponta.
Fostul premier Adrian Năstase a fost achitat, joi, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru faptele de corupţie imputate de procurorii Direcîţiei Naţionale Anticorupţie.
Citeşte şi:
Adrian Năstase a fost achitat de ÎCCJ în dosarul “Mătuşa Tamara”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News