Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, după BPN, că, împreună cu Adrian Năstase şi cu Ion Iliescu, se va întâlni săptămâna viitoare cu Mircea Geoană şi cu Ion Toma pentru a vedea dacă aceştia mai „continuă“ în PSD.
Ponta a anunţat că propunerea PSD Olt de suspendare din partid a vicepreşedintelui Ion Toma a fost validată de BPN cu doar două abţineri şi niciun vot „împotrivă“, informează Mediafax. Potrivit unor surse din partid, cele două abţineri au provenit de la Ecaterina Andronescu şi Ion Iliescu.
Suspendarea lui Toma este pe perioadă nedeterminată, a precizat Ponta. El a menţionat că, în ceea ce priveşte propunerea PSD Olt de excludere a lui Toma din partid, BPN a decis amânarea unei decizii până la o discuţie a liderilor partidului atât cu Toma, cât şi cu Geoană, la rândul lui suspendat pentru şase luni. "Am primit mandat ca, împreună cu doi colegi cu experienţă, domnul Iliescu şi domnul Năstase, să avem o discuţie cu cei doi senatori ai noştri suspendaţi, domnul Geoană şi domnul Toma, pentru a încerca să căutăm să vedem dacă putem să fim împreună sau trebuie să fim despărţiţi", a spus Ponta. El a precizat că discuţia respectivă ar putea avea loc săptămâna viitoare, luni sau marţi. "Ne va prinde bine. Eu, chiar dacă sunt mai tânăr şi mai determinat în soluţii, cred că înţelepciunea trebuie să prevaleze şi orgoliile personale sunt mai puţin importante", a adăugat Ponta.
Întrebat cum s-a ajuns ca situaţia lui Geoană să fie legată de cazul Toma, Ponta a răspuns: "Am fost informat de foarte multe lucruri, care sper să le spălăm în familie, dacă se poate. Dacă nu se poate, atunci să nu facem un fel de Columbeanu în presă". Ponta a mai precizat că, în ceea ce priveşte propunerea PSD Olt de excludere din partid a lui Toma, BPN a decis amânarea luării unei decizii până la întâlnirea şi cu acesta şi cu Geoană, alături de Iliescu şi Năstase.
Citeşte şi:
Victor Ponta confirmă informațiile De Ce News. USL în tratative cu UDMR
EXCLUSIV! PDL în alertă maximă, se teme că UDMR va accepta oferta USL pentru șefia Senatului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News