Premierul Victor Ponta susține că toate firmele care deszăpezesc în aceste zile autostrăzile și drumurile naționale din România au semnat contractele cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) anul trecut. Prim-ministrul infirmă astfel informații apărute în presă conform cărora unele firme au câștigat contracte de deszăpezire prin negociere directă, fără un anunț de participare, și chiar cu o zi înainte să înceapă ninsorile abundente.
"Nici vorbă, n-au nicio legătură una cu alta. Firmele de deszăpeziri au contracte încheiate de anul trecut. Asta a fost o tâmpenie spusă nu știu exact pe unde. Nu s-a încheiat și nu se încheie niciun contract acum. Scoatem, scoatem de la rezervele de stat, deci nu se cumpără produse, și toate utilajele aparțin atât firmelor care au deja contracte - doar că le aducem din județele unde este nevoie de ele - cât Ministerului de Interne, autorităților locale și Armatei", a declarat premierul, miercuri seara, la România Tv.
Întrebat de moderatoarea emisiunii dacă toate contractele au fost încheiate anul trecut, Ponta a subliniat. "Anul trecut, absolut nimic anul acesta".
Victor Ponta a menționat că au existat situații în care nu s-a prezentat nimeni la licitațiile de atribuire a unor astfel de contracte. El a precizat că va verifica la CNADNR pentru a furniza date mai precise opiniei publice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu