Ponta: NU vom avea primari aleși din două tururi! Toți știm că nu mai e timp pentru modificarea sistemului de vot

Victor Ponta FOTO AGERPRES
Victor Ponta FOTO AGERPRES

Victor Ponta (Pro România) susține că „nu vom avea primari aleși din două tururi și nici președinți de consilii județene aleși de consilieri”.

„NU - nu vom avea primari aleși din două tururi / și nici președinți de consilii județene aleși de consilieri (deși ar fi bine pentru situația democrației politice din România).

Iată de ce:

1. PNL deține acum "Puterea" și preferă acest sistem electoral care îi avantajează (primarii lor au prima șansă și vor "transfera" mulți primari de la PSD / miniștrii, prefecții, toți ceilalți reprezentanți ai Statului vor acționa pentru ei); nu mai au niciun interes să aplice alt sistem (cum spuneau când erau în Opoziție) / povestea cu modificarea legii prin Parlament este doar o păcăleală cu pretextul clasic "noi vrem dar nu se poate" - toți știm că nu mai este timp pentru modificarea Sistemului de vot de la Locale prin votul parlamentarilor, că PSD , UDMR și Minorități au suficiente metode pentru a bloca și că sesizarea la CCR are toate șansele fiind mai puțîn de 6 luni până în ziua votului

2. Legea privind alegerea primarilor într-un singur tur a fost adoptată în 2011 de majoritatea parlamentară de atunci a PDL - UDMR / azi foștii PDL iști sunt toți în PNL și PMP și și-au schimbat doar declarativ poziția (măcar UDMR sunt consecvenți în poziția lor)

3. USR, PMP, ALDE și toți ceilalți care au votat Guvernul Orban PNL știau de la început că acesta a încheiat un Acord cu UDMR prin care se obligă să nu schimbe sistemul de la alegerile locale - și totuși au votat "pentru" / acum se fac că au uitat acel moment (încă un element pentru care sunt convins că ProRomania a procedat corect neacceptând să voteze Guvernul doar pentru niște funcții și sinecuri)

4. PNL și PSD preferă alegeri dintr-un singur tur pentru că au "mașinăriile electorale" mult mai puternice indiferent de candidat (s-a văzut la turul 1 de la Prezidențiale) / în acest fel au șanse mai mari în competiția pe Dreapta (PNL contra USR) și pe Stânga (PSD contea ProRomania)

5. Tot ce au criticat PNL la Guvernarea PSD în ultimii 3 ani acum fac și ei la fel - așa că nu e nimic de mirare că doar au schimbat oamenii și nu metodele

Indiferent de sistemul de alegeri la ProRomania vom avea peste 90% candidați noi, profesioniști, aflați la prima lor competiție electorală, capabili să susțină un proiect important și modern pentru comunitatea pe care vor să o reprezinte; ei vor fi primarii din 2024 într-o Românie mult schimbată (inclusiv ca sistem de vot)”, a scris, luni dimineață, Victor Ponta pe contul său de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel