Fostul premier Victor Ponta, actualmente preşedinte al partidului PRO România, a declarat că nu îşi doreşte şi nu va susţine un guvern format din PNL şi USR, potrivit România TV. Ponta a anunţat că îşi doreşte schimbarea guvernului Dăncilă şi că ar putea conlucra cu liberalii, dar că nu va susţine un guvern Orban.
Publicitate
"Ar fi ca şi cum am sări din lac în puţ. Noi am venit deja cu o propunere de guvern, format din membri ai PRO România, şi am fi chiar dispuşi să colaborăm cu liberalii. Dar nu putem vota un guvern format exclusiv din PNL şi USR, eventual cu Ludovic Orban premier", a declarat Victor Ponta, citat de România TV.
Deşi liberalii, aflaţi în opoziţie, au încercat mai multe moţiuni pentru schimbarea guvernului, până acum nu au avut succes. Cu toate astea, fostul premier Victor Ponta ar putea înclina balanţa, dat fiind că PRO România atrage din ce în ce mai mulţi parlamentari PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu