Victor Ponta a declarat că deși reprezintă „ o resursă importantă pentru bugetul statului ”, TVA trebuie să scadă până în 2016 la 20 %.
„ Părerea mea este și nu doar a mea, ci și a economiștilor că una din marile lovituri pe care le-a primit economia românească a fost acea creștere a TVA-ului cu cinci puncte procentuale într-o săptămână, când s-a dat decizia și a și crescut (cota TVA, n.red.), așa încât nu cred că mai trebuie să creștem TVA-ul, cred că dimpotrivă, în mod treptat și pe măsură ce este sustenabil din punct de vedere bugetar, trebuie să ajungem în 2016 înapoi la 20% TVA.
TVA-ul, sigur, este o resursă importantă și stabilă pentru bugetul statului dar este practic o taxă împărțită incorect, pentru că și cel care are venitul minim pe economie, și cel care e milionar în euro, plătește același TVA, fie că e vorba de pâine, de benzină, de orice alt produs ”, a spus premierul după vizita la Podul Calafat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu