Ponta renunţă la "legea denunţătorului"

VICTOR PONTA - DECLARATIE DE PRESA - PALATUL VICTORIA
VICTOR PONTA - DECLARATIE DE PRESA - PALATUL VICTORIA

Guvernul anunţase o strategie similară cu cea din Suedia pentru a creşte încasările la Fisc. Iniţiativa punea accent pe spiritul civic, iar cei care reclamau la ANAF o fraudă fiscală a vecinilor primeau o deducere de 2% la impozit. Premierul Victor Ponta a recunoscut că ar putea renunţa la această iniţiativă, numită în presă "legea vecinului". 

Iniţial pentru această lege a fost trimis şi o echipă de specialişti în Suedia pentru a vedea cum se aplică legea acolo. "Acolo oamenii primesc prin poștă scrisori în care sunt informați că au de plătit un impozit X, dar li se tramite și dacă unii dintre vecini au declarat valori de impozitare mult mai mici. Fiscul se bazează pe faptul că oamenii ştiu cel mai bine situaţia vecinilor şi pentru cei care transmit informaţii corecte despre aceştia se aplică scutiri sau li se dă o recompensă şi mai plătesc doar diferenţa", susţine Liviu Voicu care a mers în Suedia pentru a studia modul de aplicare al legii.

Premierul a dat de înţeles că acest proiect fiscal ar putea fi abandonat în România, urmând să se ia alte măsuri pentru a spori colectarea impozitelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel