Ponta, revoltat de salariul mult prea mare al directorului Poștei

Salariul directorului Poștei Române este mult prea mare, ca de altfel și al celorlalți manageri privați de la companii de stat, le-a spus, miercuri, premierul Victor Ponta miniştrilor prezenţi la şedinţa săptămânală a Guvernului, susținând că astfel de remunerații ar trebui limitate la cel mult de șase ori mai mari comparativ cu cele medii pe ramură.

Informația apărută, ieri, în presă, potrivit căreia şeful Poştei primeşte anual între 72.000 euro-132.000 euro, a fost una care a avut darul de a-l revolta pe șeful echipei guvernamentale de la Palatul Victoria, motiv pentru care a și adus în discuție acest subiect în şedinţa săptămânală a Guvernului.

"M-a deranjat foarte tare să văd că la Poşta Română directorul general are în continuare salarii de genul pe care le-am criticat. Am discutat cu ministrul Nica - directorul general are un salariu stabilit în baza Ordonanţei 119/2011 a Guvernului Boc privind guvernanţa corporatistă şi, de altfel, cam aceleaşi salarii le au şi directorul general de la Tarom, de la CFR Infrastructură, de la toate societăţile unde punem manageri privaţi", le-a spus Ponta miniştrilor prezenţi la şedinţă.

Deși premierul Victor Ponta este de acord că nu se poate obține performanță fără salariu motivant, acesta a susținut însă că remunerațiile managerilor de companii trebuie să se situeze la un nivel corect, mai ales acolo unde salariații "suferă reduceri salariale".

"Sigur că nu poţi să-l plăteşti cu un salariu ca la stat şi să ceri performanţe ca-n privaţi, dar diferenţele sunt mult prea mari şi, mai ales, sunt mult prea mari când vorbim de companii unde oamenii suferă reduceri de salarii, iar conducerea, aşa cum e ea pusă pe baza ordonanţei aprobate de Guvernul Boc, are totuşi salarii mult prea mari", a spus Ponta, căruia o soluție pentru rezolvarea acestei stări de fapt este modelul aplicat în Polonia.

"Domnul Nica, în urma solicitării mele, a venit şi cu această idee şi cred că modelul aplicat în Polonia pentru salariile în guvernanţa corporatistă -să nu poată fi de şase ori mai mari decât salariul mediu din ramură, asta e exact legea poloneză - cred că reprezintă o soluţie mult mai corectă şi, dacă va fi cazul, prin ordonanţă adoptăm", le-a spus premierul miniştrilor de Finanţe şi Bugetului, potrivit Mediafax.

El a insistat asupra faptului că un manager privat are un salariu "bun, foarte bun chiar", peste nivelul îndemnizaţiilor primului-ministru sau ale miniştrilor, dar că el consideră că totuşi "e prea mult" şi le-a cerut membrilor Cabinetului să analizeze în perioada următoare nivelul de salarizare al personalului din subordine.

"Să ne uităm din nou la faptul că sunt prea mulţi angajaţi în instituţiile noastre care au salarii mult mai mari decât noi. Ideea e nu să le mărim pe ale noastre, ideea este că nimeni nu mai înţelege. Deci, nu e bine să fii ministru sau secretar de stat, dacă vrei să câştigi mai mulţi bani trebuie să ai o altă funcţie, nu cea de ministru, adică cea care presupune luarea deciziilor, care presupune că sunteţi de dimineaţa până seara şi noaptea în prima linie a mass-media şi că până la urmă răspundeţi pentru decizii", a mai spus premierul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel