Victor Ponta a declarat, vineri, pentru Știrile B1 TV, că cearta dintre PNL și PC, cele două partide care formează Alianța de Centru Dreapta, nu afectează USL și nici activitatea guvernului.
"În USL nu se va discuta, dacă sunt discuții în cadrul ACD, PSD nu trebuie să se amestece în astfel de lucruri. Această mică supărare între PNL și PC nu afectează activitatea USL", a spus premierul.
Acesta a adăugat că PSD are relații bune cu toate formațiunile politice, în afară de PDL, și că acest lucru reprezintă un motiv de laudă.
"Sunt foarte mulțumit că PSD are relații foarte bune și cu PNL și cu PC. Și cu UDMR și cu PP-DD, ne înțelegem bine cam cu toată lumea, cu excepția PDL. Cred că ăsta este un lucru de laudă, nu de critică", a mai spus Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News