Premierul Victor Ponta a confirmat, luni seară la B1 TV, că urmează să aibă o întâlnire cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, precum și cu alți prim-miniștri, întrucât astfel de întrevederi "țin de normalitatea funcției".
Întrebat dacă va urmează să o întâlnească pe Angela Merkel, în perioada următoare, premierul Victor Ponta a confirmat, fără a preciza, însă, data exactă: "Când or să fie stabilite toate detaliile unei întâlniri, în mod sigur vă voi anunța. Nu sunt lucruri stabilite".
Potrivit prim-ministrului, în 2013 va avea o întrevedere și cu omologul său polonez, Donald Tusk, precum și cu alți premieri. "Voi avea o vizită în luna iunie în țările asiatice, cu care România are un potențial de colaborare economică, în primul rând cu Azerbaidjanul. Politic, sigur interesul e mai mare cu liderii europeni și țin foarte mult să am asemenea întâlniri. Economic, să știți însă că mai mulți bani s-ar putea să vină din țările foste sovietice, care vor să investească în România", a apreciat premierul Ponta.
Pe 7 aprilie, vicepremierul Liviu Dragnea declara că prim-ministrul Ponta ar putea fi primit de cancelarul german Angela Merkel în luna mai sau iunie, la Berlin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News