Ponta se sucește din nou: Băsescu minte despre opoziție. Propun PSD să nu mai comunice cu președintele

Victor Ponta
Victor Ponta

După ce Victor Ponta a spus despre Traian Băsescu că este ”dracu”, iar șeful statului a spus despre liderul PSD că minte, social-democratul s-a dus la Cotroceni să vorbească cu președintele despre probleme țării. Acum revine și spune că PSD nu ar mai trebui să comunice cu Băsescu deoarece el este cel care minte despre opoziție.

"Declaraţiile de astăzi ale preşedintelui Traian Băsescu, de la Radio România, în care acuză opoziţia fie că este subordonată oligarhilor, fie pentru votul de protejare politică a Monicăi Iacob Ridzi sunt dincolo de orice limită a tupeului şi aroganţei. Este o declaraţie iresponsabilă, duplicitară, ipocrită şi rău-voitoare, făcută în deplină cunoştinţă de cauză", afirmă Ponta într-un comunicat, citat de Mediafax

El precizează că nu ştie pe cine acuză Traian Băsescu de legături cu oligarhii, "Eu nu am şi nu am avut niciodată astfel de legături, spre deosebire de domnia sa", scrie Ponta.

"Cât despre votul din cazul Ridzi, se poate oricând dovedi cu filmări (iar posturile de televiziune fac deja acest lucru) că parlamentarii PSD, ca şi cei ai PNL, au votat cu bilele la vedere pentru aprobarea cererii DNA cu privire la cazul Ridzi. Iar acest lucru era cunoscut deja de dinainte de vot, fiindcă PSD a anunţat că va vota în acest fel. Nu este prima dată când Traian Băsescu, împotriva oricărei limite a decenţei, susţine acuzaţii aberante. Şi la momentul fraudei comise de Roberta Anastase, domnia sa a susţinut acuzaţiile absurde ale acesteia cu privire la banii pe care i-ar fi cerut PSD în schimbul votului la legea pensiilor. Şi atunci, ca şi acum, au existat dovezi clare cu privire la intenţiile şi acţiunile PSD. Doar că, din nou, preşedintele alege să ignore evidenţa şi să rostogolească nişte absurdităţi emise din zona PDL", se arată în comunicatul liderului social-democrat.

El cataloghează comportamentul şefului statului ca "iresponsabil", apreciind că nu există absolut deloc decenţă în comportamentul prezidenţial.

"Chiar dacă respectăm instituţiile statului şi Constituţia României, considerăm că nu mai există motive pentru ca relaţia instituţională dintre Partidul Social Democrat şi Preşedinţia României să mai fie respectată. La următoarea şedinţă a Biroului Permanent Naţional al PSD, voi propune ca, de acum înainte, PSD să nu mai ia niciodată în calcul vreo formă de comunicare cu Preşedintele Traian Băsescu, să nu mai accepte nici o invitaţie şi să nu mai participe niciodată la consultări cu această instituţie, câtă vreme Traian Băsescu rămâne în funcţie", afirmă Ponta.

El precizează că singura formă prin care acest blocaj se poate elimina este dacă Traian Băsescu îşi va cere scuze public pentru "jignirile pe care le-a adus grupurilor parlamentare ale PSD, atât în ce priveşte acuzaţia privind luarea de bani pentru a nu vota la legea pensiilor, cât şi în ce priveşte votul pentru susţinerea doamnei Ridzi".

"Până acum, nu l-am respectat ca interlocutor pe omul politic Traian Băsescu, din cauza tuturor gesturilor sale. De acum înainte, nu îl voi mai respecta ca interlocutor nici din funcţia oficială pe care o ocupă şi în care, doar teoretic, ar trebui să îi reprezinte pe români. Traian Băsescu nu este decât preşedintele Robertei Anastase şi a Monicăi Iacob Ridzi, şi reprezintă un pericol pentru România, care va trebui înlăturat cât mai rapid", afirmă Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că parlamentarii din opoziţie vor vota împotriva încuviinţării reţinerii şi arestării preventive a deputatului PDL de Giurgiu Dan Păsat, acuzat de şantaj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel