Premierul Victor Ponta nu a vrut să ofere foarte multe detalii în ceea ce priveşte întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu. El a spus însă că ar fi trebuit să acţioneze cu mai mult tact pentru a nu-l jigni pe preşedinte care ar fi avut impresia că îşi pierde din prestigiu sau că cedează în faţa lui Ponta personal.
"Eu cred în continuare, cum să vă spun, m-am tot gândit zilele astea, m-am gândit şi astăzi, poate că puteam să procedez cu mai mult tact, poate că preşedintele se simte acum pus într-o situaţie care dacă cedează, înseamnă că a cedat în faţa mea şi are de pierdut ca prestigiu politic sau ca mândire, nu ştiu, poate puteam eu să pun lucrurile, problema altfel, dar pe fond, deci ca strategie, trebuie să găsim o soluţie, dar pe fond şi i-am spus preşedintelui astăzi acest lucru, nu e un secret, aici nu e vorba cât va fi preşedinte Traian Băsescu, şi când va fi preşedinte Crin Antonescu, şi când nu voi mai fi eu prim-ministru, e foarte clar că dacă 25 de ţări europene fac aşa, adică au primul-ministru acolo, pentru că mai departe la consiliile, la pregătirea documentelor, merg miniştrii care sunt în subordinea primilor-miniştri, ăsta este sistemul pe care şi România trebuie să-l adopte", a afirmat acesta.
Întrebat de Mihai Gâdea despre întâlnirea de astăzi cu Traian Băsescu, premierul a declarat că nu poate să relateze foarte mult, pentru că a fost "o întâlnire tête-à-tête" şi că au decis împreună că vor relata destul de puţin din ceea ce s-a întâmplat la întâlnire.
"Eu am susţinut în continuare, aşa cum a susţinut şi Parlamentul, că ţinând cont de faptul că pe 28 iunie se vor dicuta la Bruxelles probleme care ţin strict de executiv, de guvern, şi că totuşi guvernul actual spre deosebire de guvernele trecute nu este neapărat, ca să fiu foarte diplomatic în exprimare, nu este dispus să-i dea preşedintelui dreptul de a-l reprezenta la Bruxelles, eu consider în continuare, ca şi Parlamentul, că ar trebui să meargă primul-ministru. Preşedintele şi-a menţinut punctul de vedere pe care îl cunoaşteţi şi cel puţin pe această zonă n-am ajuns la un punct de vedere comun, a rămas să dialogăm în continuare pentru a încerca să găsim o soluţie care să scutească România de o situaţie prin care au trecut alte ţări europene", a detaliat Ponta despre întâlnirea cu șeful statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu