Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, la o întâlnire cu primarii PSD din judeţul Buzău, că scopul USL este "să-l dea jos pe Băsescu şi PDL", făcând apel la social-democraţi să lase deoparte orgoliile pentru a colabora cu cei cu care "s-au bătut până săptămâna trecută"
Victor Ponta a spus că este conştient de faptul că social-democraţilor nu le va fi uşor în noua formulă, în condiţiile în care până de curând au fost rivali politici cu PNL, însă trebuie făcute eforturi susţinute astfel încât alianţa să poată funcţiona şi să-şi poată atinge scopul, informează Mediafax
"La Buzău e prima organizaţie unde vin după semnarea alianţei şi aş vrea să aflaţi direct de la mine că ne-am propus să ne punem împreună toate forţele ca să-l dăm jos pe Băsescu şi PDL. Vrem să luam împreună cu PNL tot ce mai are PDL şi cu astra trebuie să fiţi de acord. Fac un apel să lăsaţi deoparte orice orgoliu şi orice problemă personală şi să înţelegeţi că toţi românii aşteaptă de la noi să ne unim şi să-l dăm jos pe Băsescu. Nu mai vreau să mai câştigăm alegerile şi să rămânem în opoziţie. O să fie greu să ne înţelegem cu cei cu care ne-am bătut până săptămâna trecută, să ne înţelegem cu aliaţii liberalilor, ştim, iar la centru încercăm să îndepărtăm ce ne desparte şi să găsim ce ne uneşte. Porniţi de la ce vă uneşte, o să moştenim o ţară în faliment, vândută la FMI şi la alţii", a spus Ponta.
Liderul social-democrat a declarat că nu au fost împărţite funcţii în urma alianţei nou formate, iar cei mai bine cotaţi în sondaje vor fi cei susţinuţi la alegeri.
"Nu am împărţit nimic, cei care stau cel mai bine în sondaje aceia candidează şi încercăm să câştigăm de la ei ce le-a mai rămas", a mai spus Ponta.
De asemenea, Victor Ponta a afirmat că USL "s-a grăbit" să se formeze, pentru că în caz contrar ţara nu ar mai fi putut fi scoasă din criză.
"În mod clar, când am creat atât de repede uniunea am construit-o că vrem să dăm Guvernul jos, altfel stăteam până în 2012, făceam separat alegerile, vedeam care ce câştiga, oricum mergeam împreună cu ei. Pentru noi, ca partide, puteam să mai aşteptăm, dar lăsam ţara să se ducă de râpă şi nu o mai putem scoate", a spus Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu