Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, la RFI, că partidul său va cere demisia ministrului Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, care, în opinia sa, este responsabilă de sistarea fondurilor europene pentru infrastructură.
„Vom cere în mod sigur demisia ministrului, pentru că Programul Operaţional Regional este gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale. Nu poţi să dai tot timpul vina pe alţii, că a fost Vasile Blaga sau altcineva înaintea ta. De doi ani de zile o vedem mereu la televizor pe doamna Udrea tăind panglici pe diverse drumuri şi alte acţiuni de acest gen. Acum, când a venit nota de plată, nu poţi să te dai deoparte pur şi simplu şi să spui că nu e treaba ta. E foarte clar că Ministerul Dezvoltării a gestionat foarte prost acest program, iar dacă există responsabilităţi individuale, indiferent de unde sunt ele, din partea oricărei persoane, de la putere, din opoziţie, din structura tehnică, aceştia trebuie să răspundă, de aceea avem structuri ale statului şi nu va fi din partea USL niciun fel de opoziţie faţă de acest lucru. Evident că vom cere demisia doamnei ministru, măcar pentru incompetenţă“, a declarat Ponta, potrivit Mediafax.
Întrebat dacă nu îi este incomod să stea la aceeaşi masă cu Liviu Dragnea, secretar general al PSD şi preşedinte al CJ Teleorman, despre care s-a scris că ar fi comis anumite reguli în proiectele cu bani europeni din judeţ, Victor Ponta a răspuns: "Absolut deloc, mai ales că CE nu a precizat care sunt aceste probleme. CE vorbeşte de problemele de la minister şi de la ANRMAP, n-a spus nimic de judeţe. Mă simt extrem de inconfortabil că România pierde fonduri europene şi că păstrăm gestionarea acestora la nivel extrem de centralizat şi extrem de politizat".
Comisia Europeană a întrerupt plăţile pentru Axa 2 a Programului Operaţional Regional (POR) - Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport, din cauza deficienţelor constatate, şi a cerut autorităţilor române să verifice toate contractele de lucrări încheiate cu beneficiarii Axei 2.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu