Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că va lua bani din bugetul Administrației Preziențiale, în vederea compensării veniturilor pierdute prin amânarea creşterii accizei la carburanţi.
Întrebat de jurnalişti cum va acoperi golul de venituri rezultat din amânarea majorării accizei la carburanţi, conform recomandării Fondului Monetar Internaţional, premierul a răspuns: „De la Administraţia Prezidenţială, că domnul preşedinte a spus că sunt bani”, potrivit Mediafax.
Luni, Fondul Monetar Internaţional a transmis o declaraţie în care consideră că sunt necesare măsuri care să compenseze veniturile pierdute de stat prin amânarea creşterii accizei la carburanţi.
De asemenea, o misiune a FMI se va afla la Bucureşti în luna ianuarie pentru discuţii cu autorităţile, vizând combinarea primelor două evaluări ale acordului stand-by.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News