EXCLUSIV  Populația rezidentă în Ilfov, situație particulară. Ana Maria Turbatu: Vom vedea ce măsuri se vor impune în viitor / video

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Ana Maria Turbatu, director executiv al Direcției Mediu și Mobilitate din cadrul Consiliului Județean Ilfov, a vorbit la dezbaterea ”Reciclarea în România, în fața celei mai mari provocări de până acum”, organizată de DC Media Group.

„Ilfovul este într-o situație particulară. Are mulți locuitori din București, cetățeni din București care doar locuiesc, nu și-au adus și cartea de identitate în Ilfov, deci ai o problemă din acest punct de vedere. Dar cei din București poate sunt mai conștienți de problemele de mediu, poate sunt mai ușor de schimbat comportamentele în cazul lor.”, a spus Val Vâlcu.

„Da. Așa cum am menționat, noi avem un proiect, o componentă în implementare. Acest proiect a fost construit pe datele Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor elaborat în 2019. Acum suntem în proces de actualizare a acestui plan și în acest proces vom colecta date actualizate cu privire la populația rezidentă în județ, cu privire la compoziția deșeurilor pentru că va trebui să vedem cum a evoluat comportamentul locuitorilor și care este situația în prezent.

Pornind de la aceste noi date, vom vedea ce măsuri se vor impune în viitor.”, a spus Ana Maria Turbatu. 

„Adică nu doar studierea compoziției gunoiului, ci și a compoziției sociale, sondaje, studii care să arate ce gândesc oamenii și cum s-ar putea mobiliza în favoarea acestei politici.”, a completat Val Vâlcu.

„Da, este o componentă mai dificil de gestionat”, a spus Ana Maria Turbatu. 

Mesaj pentru Guvern

„Cred că va fi dificilă implementarea SGR-ului, cel puțin în faza inițială. Probabil că vom avea nevoie de sprijin și din partea Ministerului Mediului, probabil că vom avea nevoie de clarificări, probabil că vom colabora cu toți actorii implicați în acest demers și vom încerca să contribuim la implementarea sistemului.”, a spus Ana Maria Turbatu la conferința organizată de DC Media Group. 

 

DC Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, Știri Diaspora, Defense Romania, Spectacola, Astrosens, Părinți și Pitici, DCNewsTV și RadioDCNews, a organizat în data de 31 octombrie 2023, conferința cu titlul "Reciclarea în România, în fața celei mai mari provocări de până acum".

Context

Sistemul Garanție-Returnare din România, cel mai mare astfel de proiect din Europa, după Germania, trebuie să intre în funcțiune în data de 30 noiembrie 2023. Peste o lună. După mulți ani de amânări.

Cifrele celui mai mare proiect de țară dedicat protecției mediului sunt impresionante:

- 7 miliarde de sticle, PET, cutii de aluminiu care va trebui gestionate anual către reciclare

- 19 milioane de oameni care vor trebui să-și schimbe obiceiurile în legătură cu deșeurile

- 80.000 de operatori economici (producători, importatori, comercianți), autorități și o entitate cu 500 de angajați deținută parțial de stat și parțial de mediul privat care trebuie să coordoneze un proiect unic în țară

- 85,7 milioane euro investiții de start

Conform datelor oficiale, România a ajuns pe ultimul loc în UE la rata reciclării, înregistrând scăderi semnificative de la un an la altul. Spre exemplu, în 2021, rata de reciclare a fost cu 24% mai mică decât în 2012, ajungând la 11,3, cea mai mică înregistrată vreodată.

Ce se va schimba în comportamentul românilor din 30 noiembrie și cât de pregătiți sunt toți factorii implicați pentru un astfel de proiect? Este întrebarea de la care pornim dezbaterea noastră.

Teme de dezbatere

Cum arată acum Sistemul de Garanție-Returnare cu o lună înainte de deadline. Ce se va întâmpla după 30 noiembrie. Este nevoie de amânarea de trei luni sau poate fi implementat la termen

De ce este nevoie pentru ca sistemul să poată funcționa și cât va dura perioada de implementare, proces ușor și rapid de implementat pentru consumator. Care sunt provocările, factorii necunoscuți și amploarea proiectului, obiectivele imediate

Sistemul SGR în România și provocările concurențiale

Economie circulară-următorul pas: principalele măsuri care trebuie adoptate, conform cerințelor UE prevăd că până în anul 2030 toate ambalajele introduse pe piață să fie reutilizabile sau reciclabile într-un mod economic viabil. Putem face acest lucru în doar 6 ani?

Țintele de reciclare și valorificare vor aduce majorări în prețurile de reciclare, colectare. Începând cu anul 2023, ţintele cresc la 65%, iar din 2025 şi la 70%. Cum vor acționa autoritățile?

Protecția mediului, inclusiv în ceea ce privește gestionarea deșeurilor și reciclare

Considerații de mediu în aplicarea concurenței

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel