Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat că influenţa Bisericii Ortodoxe subordonată Patriarhiei Moscovei constituie o "ameninţare directă la securitatea naţională" a ţării.
Publicitate
"Consider că este absolut necesar să tăiem toate tentaculele cu care ţara agresoare operează în corpul statului nostru", a spus Poroşenko, referindu-se la Rusia.
Potrivit preşedintelui ucrainean, Biserica Ortodoxă ce ţine de Patriarhia Moscovei "este separată de stat doar pe hârtie" şi "susţine în totalitate şi necondiţionat politica revanşardă şi imperialistă a Kremlinului". Şeful statului ucrainean s-a exprimat în cadrul ceremoniilor ce marchează împlinirea a 1030 de ani de la creştinarea Rusiei Kievene, a cărei moştenire istorică face obiectul unei dispute între Rusia şi Ucraina în prezent.
Ucraina are doua biserici ortodoxe disidente faţă de Patriarhia Moscovei, între care cea subordonată Patriarhiei Kievului. Dar ele nu sunt recunoscute de nici o altă biserică ortodoxă din lume.
Deseori tensionate, relaţiile dintre cele două biserici au fost exacerbate de criza ruso-ucraineană marcată de anexarea Crimeii de către Rusia în martie 2014, ce a fost urmată de conflictul din estul separatist prorus al Ucrainei, soldat până acum cu 10.000 de morţi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu