Porți mască și te machiezi? NEAPĂRAT trebuie să știi următoarele lucruri

Măștile, devenite obligatorii în spațiile publice închise, protejează de noul coronavirus, dar trebuie să fie folosite cu atenţie pentru că pot inflama tenul.  

Publicitate

Medicul specialist în dermatologie Oana Spânu a spus: „De când am redeschis cabinetul au venit multe paciente cărora le-a apărut sau li s-a exacerbat acneea şi dermatita periorală, adică inflamaţii, scuame, înroşirea pielii, senzaţii de sensibilitate, de usturime, de arsură în jurul gurii, chiar şi în jurul nasului. Le recomand să nu se mai machieze în perioada în care poartă masca. Chiar dacă au un ten normal, fără probleme, să nu aplice în zona aceasta foarte multe produse. Şi aici mă refer la creme grase, la baza de machiaj, care este extrem de ocluzivă pentru pori, pentru glanda sebacee, la fonduri de ten cu putere mare de acoperire şi la pudre. Trebuie să se demachieze blând, să clătească bine produsul de curăţare cu apă. Dacă e posibil să se machieze doar în jurul ochilor şi în rest să aplice doar o cremă hidratantă. Aşa ar fi ideal pentru a preveni tocmai această proliferare bacteriană într-un mediu cald şi umed, care automat duce la apariţia acneei”, a spus Oan Spânu.

Nici bărbaţii nu sunt ocoliți de efectele negative pe care le pot avea măştile de protecţie asupra tenului.

„Bărbaţii care mai fac câte un coş, două sau nici măcar, dar care se rad zilnic sau la două zile, pot să dezvolte prin purtarea măştii suprainfecţie bacteriană la nivelul foliculului pilos sau dacă folosesc aftershave-uri alcoolice şi pun după aceea masca se irită şi apar inflamaţiile pe zona bărbiei”, a mai spus medicul, pentru Mediafax.

Oana Spânu recomandă oamenilor să se adreseze unui medic specialist dacă manifestările de tip acnee sau dermatită persistă mai mult de 10-14 zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel