Un apreciat profesionist în domeniul graficii satirice, dar nu numai, cursant al Școlii de Pictură din Baia Mare, este autorul portretului președintelui american Abraham Lincoln, care apare pe bancnota de 5 dolari.
Leonhard Kober este autorul portretului președintelui american Abraham Lincoln, care apare pe bancnota de 5 dolari, scrie greatnews.ro. Născut la Brno, în Cehia, în 1876, Leo Kober începe de la vârsta de 17 ani să urmeze cursuri de desen și pictură în Viena, la Academia de Arte Frumoase, iar ulterior, la München. Din 1897, Leo Kober a început să frecventeze, timp de doi ani, cursurile de desen și pictură conduse de Simon Hollósy, la Baia Mare, perioadă în care artistul a realizat un număr neobişnuit de mare de studii, în special în domeniul portretisticii.
„Este de consemnat faptul că debutul carierei sale expoziţionale este strâns legat de experienţele parcurse în cele două colonii băimărene. Mai mult, studiile efectuate sub îndrumarea lui Hollósy par să fi marcat decisiv evoluţia sa artistică de mai târziu. Se poate aprecia, astfel, că Leo Kober avea să fie unul din primii produşi artistici de importanţă majoră propulsaţi pe orbita internaţională de mediul artistic forjat în cadrul primei perioade a învăţământului instituţionalizat în cadrul coloniei de la Baia Mare", spune Tiberiu Alexa, directorul Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic» Baia Mare, citat de Vocea Transilvaniei.
La câțiva ani după război, în 1921, Kober se stabilește la New York, devenind un apreciat profesionist în domeniul graficii satirice, dar nu numai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu