Partidul Socialist de guvernământ al premierului Antonio Costa, care a reuşit din 2015 să depăşească perioada de austeritate fără să renunţe la disciplina bugetară strictă, s-a clasat pe primul loc în alegerile legislative organizate duminică în Portugalia, conform previziunilor televiziunilor locale, informează AFP şi Reuters.
Dat câştigător de mai multe luni în sondaje, partidul fostului primar al Lisabonei ar fi câştigat 100 - 117 locuri în parlament, adică aproximativ 34 - 40% din sufragii, conform estimărilor televiziunii publice RTP şi a concurenţilor săi privaţi SIC şi TVI, majoritatea absolută în forul legislativ fiind fixată la 116 parlamentari.
Partidul Social-Democrat (PSD, centru-dreapta) a ieşit pe locul al doilea, obţinând, conform estimărilor, între 68 şi 82 de locuri, adică 24%-31% din voturi.
Scrutinul confirmă faptul că Portugalia este unul din puţinele state europene unde socialiştii se bucură de popularitate, iar dreapta populistă lipseşte din peisajul politic.
În schimb, absenteismul ar putea depăşi recordul de 44.14%, înregistrat la alegerile legislative din 2015.
"Oricare ar fi rezultatul, va trebui garantată stabilitatea" viitorului guvern, a declarat Costa cu puţin înaintea închiderii secţiilor de votare, declaraţii făcute în contextul în care luni liderul socialist ar putea să fie obligat să înceapă negocierile în vederea obţinerii sprijinului din partea altor formaţiuni politice.
Fin tactician, premierul Costa a reuşit în 2015 să formeze un guvern minoritar, în pofida înfrângerii suferite în faţa forţelor de dreapta, graţie sprijinului acordat de Blocul de Stânga (stânga radicală) şi de comunişti. Un pact inedit, dar care i-a permis să reziste la putere timp de patru ani.
Blocul de Stânga ar urma să obţină la aceste alegeri 17 - 26 locuri, iar comuniştii 7 - 14 locuri. Surpriză a acestui scrutin, partidul pentru animale PAN (Oameni-Animale-Natură) ar fi obţinut între 2 şi 6 locuri în parlament.
De la preluarea puterii de către socialistul Costa în 2015, economia portugheză s-a consolidat în mod spectaculos, revenindu-şi după perioada de austeritate dictată de guvernul de dreapta anterior, ulterior salvării financiare a ţării în 2011.
Creşterea economică (3.5% în 2017 şi 2.4% în 2018) este în prezent la cel mai înalt nivel de la începutul anilor 2000, în timp ce şomajul a revenit la nivelul de dinainte de criză (6.4%).
Realizările economice şi sociale au fost principalul argument în campania socialiştilor, deşi datoria publică se situează în continuare la 120% din PIB iar cetăţenii se plâng de nivelul scăzut al salariilor, de o înrăutăţire a serviciilor publice şi de creşterea preţurilor din domeniul imobiliar determinată de explozia turismului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu