Suspendarea de către Portugalia a acordării de vize iranienilor nu este legată de motive 'politice', a ţinut să clarifice luni Ministerul Afacerilor Externe din Portugalia, relatează AFP.
'Această decizie nu este politică', a declarat pentru France Presse un purtător de cuvânt al ministerului. Ea 'nu este legată de condiţiile de securitate în Iran sau de un alt aspect de natură instituţională sau politică', ci de 'condiţiile de funcţionare a secţiei consulare' portugheze în Iran, a menţionat anterior ministerul într-un comunicat. Ministerul, care a dat asigurări că această suspendare este 'temporară', a ţinut să facă aceste precizări după declaraţiile şefului diplomaţiei, Augusto Santos Silva, care a anunţat marţi suspendarea acordării de vize cetăţenilor iranieni 'din raţiuni de securitate', dar fără a dori să furnizeze explicaţii.
'Portugalia nu glumeşte cu intrările pe teritoriul său naţional', a declarat el în cadrul unei audieri în faţa unei comisii parlamentare, precizând că nu poate furniza public explicaţii privind această decizie, care survine într-un context de vii tensiuni între Teheran şi ţările occidentale. El a insistat totuşi în faţa presei după această audiere că suspendarea vizelor nu are 'nimic de a face cu calitatea relaţiilor bilaterale între Portugalia şi Teheran', potrivit agenţiei Lusa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu