Clubul spaniol de fotbal Atletico Madrid a anunţat oficial transferul tânărului internaţional portughez Joao Felix de la formaţia Benfica Lisabona, preţul total al tranzacţiei ridicându-se la 127,5 milioane euro, anunţă presa iberică.
Joao Felix, în vârstă de 19 ani, a semnat un contract pe şapte sezoane cu gruparea madrilenă, valabil până în 2026, clauza de reziliere fiind fixată la 350 milioane euro, precizează cotidianul AS.
Preţul de 127,5 milioane de euro, pe care îl va achita Atletico, cuprinde clauza de reziliere a contractului jucătorului cu Benfica, în valoare de 120 milioane euro, plus dobânda de 6 milioane euro pentru plata în rate, precum şi suma de 1,2 milioane euro care va reveni clubului formator al lui Joao Felix, FC Porto.
Joao Felix este al cincilea jucător achiziţionat de Atletico Madrid în vederea sezonului 2019-2020, după Marcos Llorente, Renan Lodi, Felipe Monteiro şi Hector Herrera, ultimii doi fiind transferaţi oficial miercuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu