Portul Tulcea în linie dreaptă. Ministrul Cuc, vizită în judeţ

Ministrul Cuc, în vizită în Tulcea
Ministrul Cuc, în vizită în Tulcea

Ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, s-a întâlnit cu preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu. Cei doi au discutat despre dezvoltarea portului Tulcea, proiect care va costa aproximativ 40 de milioane de euro. La această întâlnire s-a semnat şi contractul de finanţare pentru acest proiect de modernizare. 

Publicitate

„Astfel, o altă investiție majoră pentru municipiul și județul Tulcea obține finanțare,  fiind vorba de un obiectiv capital, o investiție mult dorită de tulceni de-a lungul timpului. Proiectul înseamnă intervenții la infrastructura portuară și reabilitarea întregului cheu din administrarea Consiliului Județean. Utilitățile existente vor fi reabilitate, extinse, înlocuite după caz, astfel încât să se asigure desfășurarea în siguranţă a tuturor operaţiunilor și a traficului în Portul Tulcea.  Vreau să subliniez doar un singur lucru: construcția cheurilor care mărginesc limita dunăreană a falezei municipiului Tulcea a început în secolul trecut. Iată că, după un secol, Portul Tulcea capătă valoarea pe care o merită. Investiția este de aproximativ 40 de milioane de euro pentru acest proiect major pentru noi, tulcenii, pentru tot ceea ce înseamnă Delta Dunării și turismul în județul Tulcea“, a declarat președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.

Ministrul Cuc a ţinut să menţioneze că proiectul este una dintre marile realizări ale CJ Tulcea, şi şi-a exprimat încrederea că lucrările se vor desfăşura conform programului. 

„Semnarea acestui contract de finanțare este unul dintre marile merite ale domnului președinte Teodorescu. Așa cum spuneam și la vizita anterioară, cu doamna prim-ministru Viorica Dăncilă, dacă podul Tulcea-Brăila a prins viață și s-a lansat execuția și proiectarea în 2017, faptul este datorat discuțiilor foarte intense pe care le-am avut cu domnul președinte, care îmi spunea că, de ani de zile, s-a promis această investiție dar nimeni nu a lansat acest proiect. Un alt punct pe care l-am avut în discuție în acel moment a fost trecerea falezei din proprietatea ministerului  în cea a autorităților locale. S-a reușit acest lucru și, astăzi, intrăm în linie dreaptă, semnăm contractul de finanțare și sunt convins că în perioada următoare Consiliul Județean va lansa și partea de execuție. Sunt sigur că domnul președinte va sta pe șantier, astfel că execuția se va înscrie în termen iar lucrarea va fi una de calitate“, a declarat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a efectuat şi o vizită a obiectivelor de investiții din județ. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel