Porumbelul reținut timp de 8 luni în India. Ce acuzații au adus autoritățile

Fotografie de la Pixabay
Fotografie de la Pixabay

Autoritățile indiene au suspectat că au identificat un adevărat "super spion", care supraveghea portul din Mumbai. Acesta a fost reținut de către autorități timp de 8 luni, însă recent a fost eliberat. Cu exactitate, este vorba despre un porumbel pe care autoritățile din India îl considerau suspect de a desfășura activități de spionaj în favoarea Chinei.

Conform Sky News, un porumbel a fost descoperit purtând două inele legate de picioare, având aparent caractere chinezești. La sfârșitul lunii mai, acesta a fost capturat de poliția din India în apropierea portului din Mumbai. Pasărea a fost transportată la spitalul veterinar Bai Sakarbai Dinshaw Petit din Mumbai.

Cu toate acestea, după mai bine de 8 luni în care „agentul” periculos a fost ținut în captivitate, autoritățile și-au dat seama că adevărul era cu totul altul. Se pare că pasărea era, de fapt, un porumbel de curse în ape deschise, din Taiwan. El ar fi ajuns din greșeală tocmai în India, iar imediat ce polițiștii din această țară și-au dat seama că totul era o încurcătură, au eliberat, în siguranță, animalul.

Porumbelul „spion” a fost eliberat

Se pare că suspiciunea autorităților indiene nu ar fi fost una chiar fără temei. Dimpotrivă, în trecut, porumbeii au mai fost folosiți în scop de spionaj. Atât în Primul, cât și în cel de-al Doilea Război Mondial, trupele britanice au folosit porumbei pe câmpul de luptă, pentru a putea transmite ușor mesaje.

Mai mult decât atât, un astfel de porumbel a rămas faimos în istorie! Pe numele său Gustav, acest porumbel a reușit să ducă în Marea Britanie primele vești despre progresul debarcării din Normandia, pe 6 iunie 1944.  

Iar India a mai arestat și în trecut porumbei! Se pare că în 2020, în regiunea Kashmir, autoritățile au arestat un porumbel ce aparținea unui pescar din Pakistan. Se pare că nici acel porumbel nu era un spion, ci doar zburase întâmplător dincolo de graniță.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel