Posesorii de VW ar putea plăti taxa auto retroactiv

Comisia Europeană a cerut statelor membre, după scandalul Volkswagen, să demareze propriile investigații în ceea ce privește firma germană. Grupul de lucru constituit de autorități, în România, ia în calcul și o taxă suplimentare de mediu, retroactivă, pe care să o plătească posesorii de VW.
Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat că nu este de acord cu o asemenea taxă.

"Mi se pare anormal ca un cetățean de bună credință, care a dat foarte mulți bani pentru marca respectivă și a achiziționat un astfel de autovehicul, să fie pasibil într-o perioadă următoare să plătească (timbru de mediu n.r.) pentru un Euro 6, care se poate dovedi că era de fapt un Euro 4 sau Euro 5. Măsurile vor fi luate după ce va fi făcută analiza în baza procedurii pe care o să ne-o prezinte specialiștii din grupurile reunite din cele două ministere implicate, a spus, luni, Gavrilescu, citată de Agerpres.

Ministrul Mediului a oferit detalii și despre componența Grupului mixt de lucru, stabilită luni, care va analiza situația Volkswagen pe plan local.

Grup mixt de lucru pentru problema Volkswagen

"Am desemnat, la nivelul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, membri care vor face parte din Grupul mixt de lucru privind problema Volkswagen. Sunt reprezentanți de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului, de la Garda Națională de Mediu și, dacă o fie nevoie, o să intre și un reprezentant de la Administrația Fondului pentru Mediu. Rămâne să se stabilească și reprezentanții Registrului Auto Român (RAR). Vom elabora o procedură de lucru, astfel încât specialiștii să ne propună modul în care să trebuiască și noi, ca stat membru al Uniunii Europene, să vedem exact câte mașini Volkswagen au intrat în țară și să vedem dacă motoarele acestor mașini sunt conforme sau nu", a subliniat Grațiela Gavrilescu.

[citest si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel