Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Județean Tulcea, a vorbit despre un posibil val de refugiați din Odesa.
Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Județean Tulcea, a explicat la DC NEWS cum se descurcă autoritățile cu valul de refugiați din Ucraina.
"Noi cred că am dovedit până acum că suntem pregătiți, suntem foarte bine organizați. Chiar dacă am fost luați prin surprindere de acest război, de acest conflict, toate autoritățile care au venit la Tulcea și au trecut, au văzut punctul de trecere a frontierei au văzut că autoritățile locale s-au organizat eu spun că excepțional, mă refer la toate structurile din subordinea prefecturii, autoritățile locale, administrații locale, de la nivel comunal, județean, orășenești, toate au făcut front comun și la Tulcea lucrurile au mers bine. Aici mă refer la preluarea refugiaților într-un mod foarte bun și de apreciat din partea tuturor.
Vreau să menționez că Tulcea a fost vizitată de foarte multe organisme internaționale, de oameni de stat din alte țări și calificativul pe care l-am aici a fost unul de excepție și mă refer la calificativul privind preluarea refugiaților, găzduirea lor, modul cum am reușit să ne comportăm față de copii, față de mamele care însoțeau copiii și față de cei vârstnici, față de toți cei care au trecut frontiera pe la punctul de trecere Orlivka-Isaccea.
Pe lângă toate acestea societatea civilă din Tulcea, cetățenii, și din România de alt fel, putem să spunem același lucru, au avut o empatie și de devotament de a lua inițiative voluntare în sprijinul acestor refugiați, astfel încât pe mine și pe foarte multă lume ne-a surprins în totalitate modul cum poporul român s-a implicat în derularea acestor eveniment, nu tocmai fericite și pentru care nu eram pregătiți. A fost de pe o zi pe alta și este un lucru de lăudat pentru toată lumea, pentru toți voluntarii pentru toate structurile care s-au implicat în aceste demersuri de susținere a refugiaților. (...) Sunt destul de mulți. Erau la un moment dat 600 care erau pe teritoriul județului Tulcea.", a declarat în exclusivitate pentru DC NEWS, Horia Teodorescu, preşedintele, Consiliului Județean Tulcea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu