Postul de poliție Priseaca din județul Olt a fost spart de doi hoți, aceștia sustrăgând mai multe dosare penale, care ulterior le-au incendiat.
Polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Perieți s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în noaptea de 25 spre 26 iunie, în intervalul orar 22:30 - 03.00, când agenții s-au aflat în desfășurarea activităților specifice de serviciu, pe raza de competență, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracție, în sediul Postului de Poliție Priseaca, de unde ar fi sustras mai multe obiecte și înscrisuri, ulterior dându-le foc
Cei doi bărbaţi au fost prinşi, în cele din urmă, iar apoi au fost prezentaţi unei instanţe de judecată cu propunere de arestare preventivă şi au fost arestaţi pentru furt calificat şi distrugere de probe sau înscrisuri oficiale.
"În dimineața zilei de 26 iunie 2022, polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Perieți, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în noaptea de 25/26 iunie, în intervalul orar 22:30 - 03.00, perioadă în care polițiștii s-au aflat în desfășurarea activităților specifice de serviciu, pe raza de competență, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracție, în sediul Postului de Poliție Priseaca, de unde ar fi sustras mai multe obiecte și înscrisuri.
Menționăm faptul că, la data de 25 iunie, ora 22.30, Postul de Poliție a fost a închis și asigurat inclusiv cu grilaje metalice, la plecarea agenților de poliție în desfășurarea atribuțiilor de serviciu.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și sustragere sau distrugere de obiecte și înscrisuri, aflat în directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, fiind continuate cercetarile în vederea identificării autorilor, stabilirii situației de fapt și dispunerii de măsuri legale.
Imediat după sesizare, a fost constituită o echipă operativă de investigații complexe, care, în data de 26 iunie 2022, în urma activităților investigativ-operative desfășurate, sub directa coordonare a procurorului de caz, a identificat doi bărbați, cu vârstele de 27 și 46 de ani, bănuiți de săvârșirea faptei din noaptea de 25/26 iunie 2022.
În continuarea cercetărilor și în urma probatoriului administrat, în data de 27/28 iunie 2022, procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de cei doi bărbați, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Tot la data de 28 iunie 2022, față de cei doi bărbați, Judecătoria Slatina a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina și a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de cei doi bărbați, fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
În prezent, se efectuează cercetări de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii de măsuri legale", se arată într-un comunicat al IPJ Olt, potrivit Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News