Poşta Română, director nou

Posta Romana
Posta Romana

Noul director general provizoriu al Companiei Naţionale Poşta Română este Mircea Tudosie.

Poşta Română are un nou director general provizoriu. Acesta este Mircea Tudosie, şeful Oficiului Poştal Municipiul (OPM) Bucureşti, a anunţat, vineri, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI). 

Acesta îl înlocuieşte pe Costin Tudor, care a demisionat din funcţie în urmă cu două zile. 

"În decursul zilei de astăzi, 8 iunie a.c., a avut loc şedinţa Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Poşta Română S. A. în care s-a hotărât numirea ca director general provizoriu a domnului Mircea Tudosie. Această decizie a fost luată prin votul unanim al membrilor Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Poşta Română SA", precizează instituţia într-un comunicat remis AGERPRES. 

În data de 6 iunie, directorul general interimar al Companiei Naţionale "Poşta Română", Costin Tudor, şi-a înaintat demisia de la conducerea operatorului naţional de servicii poştale. 

"În doar două luni, am pus bazele unor demersuri concrete pentru ca Poşta Română să intre într-un proces real de modernizare şi dezvoltare şi cred că acest proces trebuie să continue, pentru ca dezideratul de a redeveni o companie credibilă şi respectată să fie atins", a afirmat atunci Tudor. 

În acest an, Poşta Română a avut trei şefi interimari

Costin Tudor a fost numit la şefia Poştei Române, în data de 2 aprilie 2018, iar până la acel moment, conducerea companiei a fost deţinută de Ovidiu Ioan Secară, după demisia Elenei Petraşcu din funcţia de director general, anunţată în data de 15 februarie 2018. 

Poşta Română, companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, şi nu o instituţie publică, este deţinută de statul român, prin Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI), în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. 

Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. La ora actuală, peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.

Vezi şi:Bucureștiul va avea un nou spital

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel